Sfîşiat de chinuri grele

Sfîşiat de chinuri grele şi cu ochi secaţi de plîns m-ai găsit atunci Iisuse cînd la Sînul Tău m-ai strîns... M-amăgise rău păcatul în prăpăstii fără fund şi de Faţa Ta Iisuse mă făcuse să m-ascund. Să n-aud a Ta chemare glasul Tău să nu-L ascult mă dusese-n depărtare tot mai tare, tot mai mult. Cînd eram în fund de vale plini de răni şi chinuit mi-a părut c-aud pe culme glasul Tău, Păstor Iubit. Mă chemai duios pe nume peste groapa fără fund şi-aşteptai din clipă-n clipă din adîncuri să-Ţi răspund. Eu cuprins de-a morţii teamă şi cu ochi de lacrimi plini am strigat: aici sînt Doamne plin de rane, mor în spini!... Ţi-ai făcut cu Mîna cale printre spini şi peste stînci şi Te-ai coborît la mine pînă-n fund de văi adînci. Mîna Ta de cui străpunsă dintre spini m-a ridicat şi-ale mele răni cu milă mi le-ai uns şi le-ai legat. Binecuvîntată fie Doamne bunătatea Ta, unde-aş fi eu oare astăzi dacă mila-Ţi nu venea? Dă-mi putere Scump Iisuse s-ascult numai glasu-Ţi blînd şi mergînd pe-a Ta cărare fă să nu mai cad nicicînd.