Atâta sfântă curăţie

Atîta sfîntă curăţie mă îmbrăca în strai de crin atunci cînd am văzut întîie frumseţea harului Divin. Dar mai tîrziu viaţa toată prin greşuri multe m-a purtat că haina albă şi curată adînc s-a rupt şi s-a-ntinat. Azi cînd îmi reamintesc cu jale de anii dragi de oarecînd stau dus aşa oprit în cale şi oamenii mă văd plîngînd. ... Eram copil atunci, în mine păcatul nu era pătruns în taina inimii senine nimica nu purtam ascuns. Îmi dam fărîma de la gură cu milă celor mulţi, sărmani şi mă rugam cu-aşa căldură pentru prieteni şi duşmani. A lumii-amar de patimi rele în ele nu m-au fost adus pe curăţia vieţii mele Stăpîn erai doar Tu, Iisus... Dar vai, în căi de rele pline ce trist era adîncul meu priveam cu ochi străini la mine şi nu mă cunoşteam nici eu. Dar cînd mă rog Iisuse, Ţie cu suflet frînt şi glas umil ajung la sfînta curăţie din vremea cînd eram copil.