De când ispita

De cînd ispita prima dată cu viclenie m-a-nşelat zvîrlindu-mi inima curată în tina primului păcat, de-atunci am coborît întruna pe calea morţii tot mai jos să mă despart pe totdeauna de drumul sfînt şi luminos! Urechea sufletului care păcatul mi-o-nfundase greu nu mai primi nici o chemare ca să mă-ntorc la Dumnezeu. Şi m-aş fi dus mereu la vale căzînd în veşnicul abis ce m-aştepta acum în cale adînc şi fioros, deschis. Dar Tu Te-ai îndurat Iisuse şi-n faţa morţii m-ai oprit - cu grija dragostei nespuse de mine Te-ai milostivit. - Cînd m-a atins a Ta-ndurare eu m-am trezit ca dintr-un vis şi ochiul sufletului care era orbit, mi s-a deschis! Simţit-am dragostea privirii şi glasul blînd Ţi-am ascultat din calea morţii şi pieirii eu m-am întors şi Ţi-am urmat. Şi Te urmez Iisuse-ntruna urcînd calvarul fericit căci mi-amintesc întotdeauna ce har a fost că m-ai găsit!