E ziua bucuriei azi

E ziua bucuriei az’
şi-a cîntului curat
nu-i nici un suflet cu necaz
azi nu curg lacrimi pe obraz
căci lumea-ntreagă cîntă az’
- Hristos a Înviat!
E Ziua Sfintei Învieri
şi-a harului curat,
uitînd durerile de ieri,
primind cereşti şi noi puteri,
părtaşi slăvitei înfieri,
- Hristos a Înviat!
E ziua marii îndurări
ce harul Sfînt ne-a dat,
azi preţul multelor iertări
ne-a dat a Lui răscumpărări
e-un soare nou pe-a noastre zări
- Hristos a Înviat!
E ziua dulcii mîngîieri
şi-a gîndului curat.
Voi cei ce-aţi suferit dureri
şi-aţi plîns fără nădejde ieri
s-înfrînte-a iadului puteri
- Hristos a Înviat!
E ziua marii biruinţi
a Celui ce-a luptat,
cîţi îndurat-aţi umilinţi
nălţaţi a voastre năzuinţi
cîntînd cu cetele de sfinţi
- Hristos a Înviat!