Primăvară, de ce plângi?

- Primăvară, de ce plîngi ramurile cînd le frîngi şi cînd vii în loc de flori cu ploi şi cu ninsori de ucizi cu ghimpi tirani bieţii muguraşi orfani şi aduci cu ploi şi vînt norii grei pîn-la pămînt cu tristeţe de mormînt? - Cum vrei oare să nu plîng sufletul să nu mi-l frîng, cînd prin codru mi-a trecut vînt sălbatic şi temut brazii mi i-a dezbinat culmile le-a clătinat, rîurile le-a secat căile le-a astupat, de-a rămas din tot ce-am strîns jale şi pustiu şi plîns! - Şi cum spui să nu jelesc cînd livezile tînjesc pomii-s rupţi şi la pămînt mugurii uscaţi de vînt, păsările duse stol de mi-e cerul trist şi gol. Şi mă doare cînd privesc ce-am lăsat şi ce găsesc cîte răni la orice pas ce era... şi ce-a rămas!