La anii răstignirii
La anii răstignirii cînd am intrat în beznă
eroic, dar cu suflet naiv şi neprecis,
lucea cătuşa pusă la mînă şi la gleznă
dar ochii şi-adevărul purtau umbriri de vis.
Urcuşul greu şi crîncen prin anii duri de după,
mi-au dăltuit un suflet mai matur şi mai clar
căci bînd singurătatea c-o prea amară cupă,
i-am fost deschis iubirii prea slobod stăvilar.
Trăind prea fără oameni o lume-nchipuită
nu cunoscusem fiara sub zîmbetul senin
cum să pricep că poate chiar mîna miluită
să-ntoarcă bunătăţii tăişul cu venin?
Dar anii încercării prin foc şi rugăciune
mi-au ars pe veci perdeaua naivelor vederi
şi strîns lîngă frumseţea sfinţeniei străbune
i-am juruit depline rămasele puteri.
Descoperind Lumina de Dincolo de Fire
în tainele din duhuri şi oameni am pătruns
şi-atunci cărări şi fapte mi-au prins să se deşire
sub înţelesul tainic ce-n toate zace-acum.
... La anii învierii cînd am ieşit din beznă
despovărat de fumuri, de neguri şi-amăgiri,
cătuşa ruginise la mînă şi la gleznă
dar ochii şi-adevărul purtau cereşti luciri!