Dar conştiinţa?
Dacă-ţi pătezi cămaşa
mai poţi s-o schimbi odată
dacă-ţi pătezi şi faţa
mai poţi s-o speli cumva,
dar numele şi cinstea,
cum le mai speli tu oare
cînd ţi-au ajuns pătate
de-un umblet ruşinos?
Dar conştiinţa oare
cum s-o mai schimbi tu iarăşi?
cînd geme-mpovărată
de-o viaţă de păcat?
Ce lucruri ai mai scumpe
decît acestea-n lume
ce preţ mai are viaţa
cînd astea le-ai pierdut?
- Şi cînd aşa ţi-e starea, cum poţi,
o cum poţi oare
să mai trăieşti o clipă
să nu vii la Hristos?