Mai aspru bate vântul

Mai aspru bate vîntul cu cît se duce vara mai grabnic scuturîndu-mi din pomul vieţii anii cad zilele ca frunza împuţinînd comoara rămasă spre-mplinirea neîmpărţitei danii. Văd şiruind în urmă cărarea mea lăsată cu paşii mei ce-nseamnă umblarea vieţii mele - vin urmele în urmă şi tuturor m-arată cum le-am lăsat prin lume şi unde merg cu ele. Cu ochii goi de visuri, dar plini de încercare privesc acuma altfel la urmele trăite: - tot ce-mi păreau odată prea dulci le văd amare tot ce-mi păreau de beznă, le văd azi, strălucite. O, regretam odată că zilele-mi sînt rele că-s prea puţin frumoase şi-s prea de lacrimi pline, dar azi cu mulţumire văd rodul strîns din ele c-acesta-i tot avutul ce-l am şi-l duc cu mine.