Demult, numai lumină
Demult, numai lumină e totul între noi
tot ce-a fost cîndva umbră,
e-un calm cuprins de soare
chiar ploile sînt zîmbet cu lacrimi
şi apoi,
e totul iarăşi proaspăt, ca apele-n izvoare.
Nici visele n-au urmă de plîns şi tresăriri
ci străvezii ca zorii ni-s nopţile senine
toţi paşii vremii lasă prin albele-amintiri
doar urmă de lumină
- ca trecerea de Tine.
Nimic nu lasă un zgomot îndelung
- norarea trecătoare mai scurtă-i ca o clipă
nici laudele lumii
nici ura nu ne-ajung
cîntarea şi iubirea din toate se-nfiripă.
Nemaiiubind pe nimeni,
azi îi iubim pe toţi,
cu nimenea în totul,
sîntem cu fiecare
toţi oamenii ni-s prieteni
toţi călătorii soţi
demult nălţăm spre ură o milă răbdătoare.
Mai fă-ntre suflet, Doamne
- şi tot ce n-am uitat
prăpastia de slavă şi larg hotar de stele
în veci să nu ne-ajungă
nimic din ce-am lăsat
şi-n veci să nu ne-ntoarcă
nimic, pînă la ele!