Eu nu-s decât

Eu nu-s decît o floare în Marea Primăvară eu nu-s decît un cîntec în Nesfîrşitul Cor eu nu-s decît o rază în Soarele de Pară - dar toate spun prin mine spre voi chemarea lor. Prin inima mea strigă Cereasca Primăvară, prin glasul meu acorduri din Nesfîrşitul Cor prin lupta mea lumină din Zarea fără seară - spre Unica Nădejde adusă tuturor. Dac-am ieşit o clipă deasupra mai afară, e să vă chem spre Viaţa de har din miezul lor... ... Şi-apoi sînt iar o floare din Marea Primăvară şi-apoi sînt iar un cîntec din Nesfîrşitul Cor.