Mor şi-amintirile odată

Mor şi-amintirile odată înmormîntate în uitare cum se topeşte-n soare ceaţa sau cum lumina-n înserare, la unele mai treci vreodată pe unde anii le îngroapă la altele - nici fir de iarbă nu pune nimeni să răsară. Mor şi-amintirile... dar ele învie uneori prin vise sau, ca un semn ivit din taina ascunsă luminîndu-ni-se re-mprospătînd în noi ce veşnic am fi dorit să ne încînte sau ce-am fi vrut pe totdeauna nemaiştiut să se-nmormînte. Mor şi-amintirile ce-odată ne chinuiau cu ne-ndurare ce tari erau cîndva acestea iar astăzi cum ne cer iertare cînd vîntul anilor le-apleacă le desfrunzeşte şi usucă de suflet toate ni se leagă, să le oprim să nu se ducă. Mor şi-amintirile, - şi multe nici nu-nvie niciodată şi nici un semn nu-i mai arată ce moarte zdrobitor de tristă li-e moartea fără de-nviere cum ar dori să nu se piardă, cum ar trăi - şi n-au putere! Mor şi-amintirile odată din gînd şi suflet - în uitare dar nu mor fapta şi cuvîntul ce le-am trăit, în fiecare cînd şi noi vom ajunge-n lumea în care-s ele şi ne-aşteaptă ne vor ieşi nainte toate c-o plată veşnică şi dreaptă.