Cât holdele-s plecate

Cît holdele-s plecate şi spicele-s albite cît dimineaţa-i bună şi soarele-i curat - ieşiţi semănătorii Cuvintelor sfinţite ieşiţi secerătorii de ultim secerat! - O, dă-le spor Stăpîne al Holdelor Divine, şi şterge-le sudoarea, cu sfintele-adieri, şi dulce fă-le hrana amiezilor senine - să secere întruna cu proaspete puteri! Ascute-le cu rîvnă uneltele iubirii şi-apleacă-le genunchii ce spicele-mblătesc, să-Ţi umple-ntreg Hambarul din snopii mîntuirii cu grîul greu şi galben ca aurul ceresc! Fiţi binecuvîntate voi mîini care frămîntă, şi ochi ce-aduceţi stropii de rouă şi de mir, şi buze ce se roagă şi-ndeamnă şi cuvîntă, - s-aduceţi Sfînta Pîine spre Vinul din Potir. Veniţi luaţi sămînţa aleasă şi cernută şi-o semănaţi odată cu lacrimi şi cu dor, nu treizeci să rodească, nu şaizeci, - ci o sută, să umple tot Pămîntul şi Cerul Viitor!