Te-aşteptăm Iisuse

Te-aşteptăm Iisuse, după cum ai spus
că Te duci la Tatăl nostru Cel de Sus,
să ne pregăteşti un loc la El în rai
şi apoi veni-vei iarăşi să ne iai.
Vino, vino, vino
Preaiubit Iisus,
fiii Tăi Te-aşteaptă (bis)
după cum le-ai spus
Preaiubit Iisus...
Te-aşteptăm Iisuse, - cum ai zis plecînd,
dulcea Ta Venire o chemăm plîngînd
Dulcele Tău Nume Îl şoptim cu dor
vino, vino, vino - Scump Mîntuitor!
Te-aşteptăm Iisuse, - vremea s-a-mplinit
Vestea Mîntuirii toţi au auzit,
copt e rodul lumii,
vecii-s la apus,
vino, vino, vino,
Mult-Dorit Iisus!...