Te iubesc, iubesc Iisuse
Te iubesc, iubesc Iisuse,
cu tot sufletul din mine,
şi mă rog să fiu în stare
să-mi dau viaţa pentru Tine.
De iubirea Ta cea dulce
eu să-mi leg fiinţa toată,
să nu mă mai poată smulge
nimenea şi niciodată!
Doamne, - nu pot decît plînge,
căci aşa mi se cuvine,
cînd gîndesc cu ce iubire
una Te-ai făcut cu mine.
Cu ce lacrimi s-ar cuvine
să-Ţi spăl sfintele picioare,
ca să-Ţi răsplătesc vreodată
bunătatea Ta cea mare!
Tatăl nostru Cel din Ceruri,
binecuvîntează-ntruna
dulcea noastră părtăşie
ce ne face să fim una.
Fă s-avem şi-aici şi-n ceruri
pe vecie-aceeaşi soartă,
ce-a legat a Ta iubire
nimenea să nu despartă!