Cu mâinile întinse

Cu mîinile întinse ca nişte crengi spre soare, Îţi nalţ al rugăciunii ceresc şi tainic rod şi-Ţi dărui a iubirii neprihănită floare, salvată din al lumii adînc şi negru glod! Cu ochii plini de lacrimi ca nişte dulci izvoare, deschid spre Tine toate oglinzile de dor, să-Ţi vezi în ele Chipul cu dulcea-mpreunare ne-ntunecat de tină şi neumbrit de nor. Cu glas strigat în raze şi tăinuit în şoapte, Îţi spun şi-Ţi tac fiorul mărturisit şi nu ascunde-Ţi-l în soare şi-arată-Ţi-l în noapte - dar nu-l mai aibă nimeni Iisuse, - decît Tu!