O, soarele şi noaptea
O, soarele şi noaptea, din mine, cum îmi sînt
cînd el e fără ea,
i-a însoţit Minunea cu unic legămînt,
- şi totuşi, cine poate aievea
să le-o dea?
Ce taină-i dimineaţa, ori seara într-un ceas
cînd se cuprind în lacrimi cu dorul lor tăcut
şi-apoi atîta vreme se cheamă fără glas
el - dulcea ei răcoare,
ea - caldul lui sărut.
O, soarele cît arde apoi de dorul ei
topindu-se-n căldura trimisă după ea,
iar noaptea-n cîte lacrimi de rouă
şi scîntei
îşi plînge despărţirea de dragostea ei grea!
O, negrăită Taină a Dragostei de Sus,
cînd va veni minunea pe veci să mi-i uneşti,
ce oare-o să rămînă, -
un Zori
sau un Apus,
- ori Altceva, ce nu e cuvînt să-i mai numeşti?