Pe uliţele lumii

Pe uliţele lumii am mers destul şi eu mă apăsa păcatul din ce în ce mai greu picioarele zdrobite şi-mpinse mi s-au ros de mi-a ajuns noroiul la carne şi la os. Mi s-a uscat de sete tot cerul gurii-amar am flămînzit cu porcii şi-am pribegit hoinar, - dar undeva în suflet o stea-mi mai strălucea şi S-a-ndurat Lumina să-ncep să merg spre Ea. Şi Steaua Luminoasă cărarea mi-a condus spre ceasul şi spre locul unde-aştepta Iisus şi-n marea prăbuşire care-a urmat arzînd, mi s-a născut iubirea ca mugurii plăpînd! O, pentru cîte haruri mi-ai dăruit de-atunci Ţi-aş da atîtea imnuri cît fir de iarbă-n lunci, Ţi-aş da atîtea lacrimi cîţi stropi pe-un cer senin, dar numai doi ochi Doamne şi doi genunchi Ţi-nchin!