Doamne, eu Te văd în Templu

Doamne, eu Te văd în Templu,
unde nimeni parcă nu-i
și Te uiți la fiecare
cum și-aduce darul lui.
Vezi cum cel bogat și-aruncă
din prisosul lui de sus,
/ ca să-l vadă toți că-i darnic
și că el ce mult a pus. /(x2)
Vezi pe văduva săracă
cum și-a pus cei doi bănuți
pe ascuns ca să nu-i vadă
sărăcia cei avuți.
Și văd cum Te uiți la mine,
care-n fruntea mesei stau,
/ arătându-mi bogăția,
să mă lauzi cât Îți dau. /(x2)
Doamne, parcă-Ți plânge fața,
când gândești ce stare-aveam,
când eram sărac și Ție
și eu doi bănuți Îți dam.
Simt cu lacrimi cum Te doare
c-am ajuns cu cei avuți
/ și-am pierdut Averea care
avea scumpii doi bănuți. /(x2)