O, ce frumos era

O, ce frumos era pămîntul în urma primei săptămîni în cea Dintîi Zi de Odihnă, ieşit din a Iubirii Mîini, în unduiri cereşti lumina şi roua scînteiau pe crini, şi dragostea zîmbea din toate sub raza Ochilor Divini! În pace şi-n îmbrăţişare se sărutau lumini şi zări în întîlniri şi-n despărţire erau bineţele-n cîntări, în întrebări şi în răspunsuri, erau priviri de ochi curaţi, - ci numai şarpele şi omul erau munciţi şi frămîntaţi... Şi iată, şarpele şi omul s-au însoţit cu gînd ascuns, iar din păcatul lor blestemul, prin toţi şi-n toate a pătruns şi astăzi, din adînc şi pînă în înălţimi şi-ntind mereu satan şi omul lui, - puterea, ameninţînd pe Dumnezeu. Gem celelalte toate-toate, strigînd spre Cel ce le-a zidit, să le răzbune chinuirea pe cei doi ce-au păcătuit şi nu-i departe clipa-n care, ce-şi pregătesc aceştia doi, le va aduce nimicirea... ... şi Raiul va fi-abia apoi...