Vei fi tu-n stare?

Vei fi tu-n stare să primeşti venirea Judecăţii? - de nu, alege astăzi chiar cărările dreptăţii! Vei fi tu-n stare-atunci să spui cu fruntea sus solia? - de nu, - atunci începe azi, a-ţi face datoria! Vei fi tu-n stare să răspunzi atunci de toate-a-tale? - de nu, auzi măcar de-acum începe sfînta cale. Vei fi tu-n stare să înfrunţi cutremurul sentinţei? - de nu, - atunci să-ţi frîngi genunchii pocăinţei! Vei fi tu-n stare să te duci cu diavolul în groapă? - de nu, - atuncea chiar acum vin-la Hristos şi scapă. Gîndeşte-acum, dac-ai să fii atunci de ceva-n stare, şi vino pînă cînd mai poţi afla-n Hristos scăpare!...