O, Doamne-al iubirii
O, Doamne-al iubirii lumină-mă lin
şi ceasul plecării adu-mi-l senin
şi dă-mi pe-acest înger cu luntrea-năier
iubirea să-mi ducă frumos către cer.
De cît timp prin beznă cu fiare-am trăit
îmi lacrimă ochii de-un cer însorit,
de cît drum durerea şi plînsul m-au frînt
îmi tremură graiul, mi-e teamă să cînt.
O, ţărmul acesta ce greu mi-l desprind
cînd soarele-mi cade în ape murind,
şi buze de sînge sărută un nor,
şi-mi las amintirea să moară de dor.
O, cum să pot Doamne, iubirea să-mi nec
sau unde pe lume cu ea să petrec,
căci gura mi-e arsă şi duhul zdrobit,
iar pază mi-e numai un înger mîhnit.
Închide-mi mormîntul cu lespezi de nori
şi-acopere-mi urma cu neauă şi flori,
sărută-mi bătaia din sînul meu stîng,
şi şterge-mi durerea din cei ce mă plîng.