Jos, sub crucea răsturnată dintr-un sat

Jos, sub crucea răsturnată dintr-un sat Am văzut un om odată Stând cu fața-n mâini lăsată Și cu fruntea-nsângerată Și plângea, plângea de parcă Toată lumea l-a lăsat. M-am oprit atunci din cale lângă El Lacrimile-i curgeau vale Printre degete în poale De-ți venea să-i plângi de jale Călător sărman pe cale, Singurel. Fața-i era albă toată ca de crin Dar albeața ei curată Sângele-o brăzdase toată Și-a Lui frunte-nsângerată O cunună era roată Numai spini. Când i-am spus să nu mai plângă m-a privit duios A pus fruntea-n mâna stângă Și-a-nceput din nou să plângă Ca și cum ar vrea să frângă Lacrima ce-i curgea lângă Cruce jos. Iar în palme și-n picioare - răni de cui Și atunci plin de mirare Mi-am adus aminte care E străinul din cărare Când mă-ntorc minune mare... Nu-l văzui... Au trecut de-atunci la vale anii grei spinii și-au cernut petale peste locul cel de jale, și n-au fost pe-aceea cale, pe la Crucea cea din vale, pașii mei. Azi când trec prin multe sate și prin lunci Când văd crucile uitate, Ani și ani stând răsturnate, Mie-mi pare că pe toate Stă un Iisus care plânge Plin de răni și plin de sânge Ca atunci...