Ştiu c-a sosit plecarea
Ştiu c-a sosit plecarea, - corabia-i la mal
şi-aşteaptă al pornirii apropiat semnal
îmi ştiu trecută vremea permisă unde sînt
dar nu mă pot desparte de Ţărmu-acesta sfînt!
Iubirea-n loc să scadă, o simt crescînd mereu
cel fir crescut subţire, e-un lanţ nespus de greu,
- grăbesc însoţitorii, li-e ceasu-ntîrziat
eu nu mă pot desprinde şi nu m-aş vrea plecat.
Plecaţi voi către Ţara frumosului destin,
lăsaţi-mă pe mine acestui Ţărm Divin...
- vă duceţi fără-a-ntoarce privirile-napoi,
să nu se rupă-n două şi-o inimă din voi...
... Rămas ascuns în ceaţă, mă uit în jos şi-n sus,
nu-i nimeni, nimeni, nimeni, - s-au dus, s-au dus,
s-au dus...
- Ah, în sfîrşit, ajuns-am la vreme şi la loc,
sînt singur, singur, singur, -
- coboară-mi car de foc!...