Ai mila noastră
Ai mila noastră Doamne atunci cînd Tu lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvîntezi
învaţă-ne răbdarea şi-ncrederea tăcînd
ca să-Ţi vedem minunea şi dragostea lucrînd.
Ai mila noastră Doamne, cînd după ce-am cerut
Ţi-mpiedicăm lucrarea cu plînsul prea durut
învaţă-ne-nfrînarea şi postul suferind,
la sfînta Ta răbdare cu-ncredere privind.
Ai mila noastră Doamne cînd lupta e în toi
coboară-Te şi creşte puterea sfîntă-n noi,
învaţă-ne-aşteptarea pe cruce şi pe jar,
căci este-un preţ de jertfă pe orişicare har.
Ai mila noastră Doamne, tot timpul cît lucrezi,
spre binele iubirii ce-o binecuvîntezi,
învaţă-ne Cîntarea, oricît de greu plîngînd,
în dulcea noastră taină crezînd, crezînd, crezînd...