Iisuse, când am fost căzut

Iisuse, cînd am fost căzut în mîini de sînge pline, atîţia oameni au trecut şirag pe lîngă mine mulţi chiar cu jale mi-au vorbit şi m-au privit cu jale, - dar vai, nici unul n-a putut din tină să mă scoale. Nici unul nu s-a-nduioşat să-mi şteargă plînsu-n gene Tu Singur Te-ai apropiat Milos Samaritene, a-mele răni adînci le-ai uns durerea să se-aline - iar eu la Pieptul Tău ascuns plîngeam: - rămîi cu mine... Căzut fusesem între spini şi-n chinul cel mai mare, spre cer cu ochi de lacrimi plini cerşeam ajutorare din cîţi atunci au auzit a-mele lungi suspine, doar Tu Iisus, Păstor Iubit Te-ai coborît la mine. Pe braţe m-ai luat şi blînd, voios m-ai scos afară, - rămîi, - am zis atunci plîngînd, în viaţa mea amară, căci eu sînt mielul rătăcit prin lumea de păcate şi Tu Păstorul meu Iubit m-ai izbăvit de toate. Cînd toţi cu ură-n ochi şi-n glas mă fugăreau întruna, Tu Singur Doamne ai rămas cu mine-ntotdeauna... Rămîi pe veci, căci viaţa mea legată e de Tine, mă ia deplin în slujba Ta şi fă ce vrei cu mine...