Patru scânduri

Patru scînduri, - pat de gînduri şi sfîrşit la cîte dor, voi sînteţi întreg avutul ce-l mai duc acei ce mor. Cîte doruri nepătrunse duce-un om din loc în loc, şi-ntre voi se strîng ascunse pentru cer, sau pentru foc. Cîte lacrimi neoprite plîng doi ochi pe-acest pămînt voi le strîngeţi liniştite şi le-nchideţi în mormînt. Patru scînduri, - gol de gînduri leagăn celor ce se duc, ce curînd în urma voastră lacrimile se usuc. Numai unde duceţi duhul celui care-i pus în voi au să curgă-n veci pe rugul arderilor de Apoi. Sau vor fi străluminate de cereştile luciri ale unei minunate şi eterne fericiri... Patru scînduri, - ceas de gînduri chip cu unic înţeles, loc din care - fiecare ne primim ce ne-am ales. Ce cutremur s-ar cuvine să cuprindă orice gînd şi ce drum să ia oricine chiar de lîngă voi plecînd... O viaţă niciodată sigură, să nu-ţi socoţi însă moartea totdeauna pot să şi-o aştepte toţi... 43 - Într-un colţ de colivie Într-un colţ de colivie cînţi atîta de frumos deşi oameni fără milă ochişorii ţi i-au scos. Din străfundul tău de suflet plîns nestăpînit frămînţi ei te-ascultă, te admiră şi te chinuie să cînţi. - Cîntă sfîntă cîntăreaţă în durerile fierbinţi, căci frumosul cere jertfă şi plăcutul suferinţi. Azi şi eu m-aseamăn ţie căci din veac e scris aşa plînsul unora e preţul bucuriei altora... Tu cel care-asculţi cîntarea unui suflet chinuit, nu uita ce preţ de lacrimi pentru el s-a dăruit...