Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit
Ce-aș fi, de n-ai fi Tu în mine
cu harul Tău nemărginit
As fi un bulgăre de gheață,
un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvăluită-n ceață
și-o noapte fără dimineață.
Aș fi un far fără lumină,
pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă,
cu șerpi și scorpii ce-nvenină;
Aș fi o albie uscată
pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă și purtată
fără de scop, prin lumea toată.
Așa aș fi, dar, slavă Ție,
Tu-mi ești a vietii bogăție,
Comoara harurilor vie
ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea
vieții-n mii și mii de fețe,
Și n-aș fi cunoscut iubirea
cu-nfiorări și frumusețe.
De n-ai fi fost, Tu, Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu taine-adânci și minunate,
ce totul vrea și totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine
din locu-ntunecatei tine,
Iisuse, sunt ce sunt prin Tine,
și-acum, și-n veacul care vine!