După Tine Scump Iisus
După Tine Scump Iisus,
vreau să merg mereu
între cei ce Te urmează
vreau să fiu şi eu.
Ştiu că nu-i pe lume cale
dulcea ca a Ta,
pîn-la capătul vieţii
vreau să merg pe ea.
Dă-mi iubirea Ta, căldură
cînd e frig şi ger,
dă-mi Cuvîntul Tău lumină
dulce pîn-la Cer.
Dă-mi mireasma rugăciunii
ca un fir divin,
în a ei cerească stare
sufletul să-mi ţin.
Fă-mi iubirea cea frăţească
darul mai de preţ,
între fraţi să merg cu Tine
calea-ntregii vieţi.
Dac-am început cu bine
viaţa mea Iisus
vreau să mi-o sfîrşesc cu Tine
pe vecie Sus.