Tot mai grea
Tot mai grea şi mai adîncă
noapte mă-nconjoară
inima-mi plîngînd aşteaptă
zorii să răsară
dar de ce nu vor o Doamne
zorii să răsară?
Mi-arde-n suflet dor de ducă
mare, - tot mai mare,
ştiu că nu e mult, - şi totuşi
nu mai am răbdare,
- spune-mi cum să fac, o Doamne,
să mai am răbdare?
Depărtările mă cheamă
jalea mă pătrunde,
şi m-aş duce, duce, duce
pînă nu ştiu unde
dorului să-mi aflu-astîmpăr
pînă nu ştiu unde.
Curg din gene şi din suflet
lacrimile vale
printre spinii suferinţei
nu-mi văd nici o cale
- spune-mi cînd vei face Doamne
printre ei o cale?
Arde-n jarul istovirii
inima-ntristată
ah, Izvorule-al Iubirii
gura mi-e uscată,
cînd vei răcori Tu oare
gura mea uscată?
Nu-i pe lume nici o vrajă
s-o mai ţin în seamă
- zori doriţi, izvoare limpezi
dorul meu vă cheamă
dorul meu aprins şi mare
doar pe voi vă cheamă!
Inima de-abia mai poate,
ochiu-abia mai plînge,
glasu-abia se mai aude
viaţa mi se frînge
arsă ca pe-un rug de flăcări
viaţa mi se frînge.
Zori doriţi şi dulci şi rumeni,
ah, veniţi odată
că m-aş duce, duce, duce,
- Doamne, da-s legată
pînă v-aş afla m-aş duce
Doamne, da-s legată...