Mi-e dor de dulcea odihnire

Mi-e dor de dulcea odihnire a gîndului şi-a vieţii-ntregi să mă desprind de ţărmul lumii ca luntrea care o dezlegi... S-alunec spre cereşti limanuri şi-n cel mai liniştit apus, să intru-n Portul Veşniciei iar Tu pe Ţărm s-aştepţi Iisus... Şi stînd cu braţele întinse, deschise larg şi iubitor, să mă primeşti, - un singuratic şi obosit biruitor. Din unduirile luminii să mă privească fraţii duşi recunoscîndu-mă din semnul de-nsîngerări şi de cătuşi. Cînd Ceru-ntreg o să-mi lucească de Chipul Tău prea mult dorit, atunci apusul meu deodată să se prefacă Răsărit...