O, dacă ne-ai lungit atât

O, dacă ne-ai lungit atît durata vieţii noastre-n lume e să trăim aşa încît să fim lumini pentru-al Tău Nume. Şi dacă ne-ai lărgit sub paşi cărarea liberă şi-aleasă e ca să-Ţi fim mai buni ostaşi c-o luptă pururi mai frumoasă. Şi dacă ne-ai făcut mai blînd urcuşul crucii după Tine e ca să-Ţi arătăm umblînd că Te-nţelegem tot mai bine. Şi dacă ne îndemni mai des la rugăciune şi-nfrînare e ca s-ajungem un cules învrednicit de-un rod mai mare. O, dacă ne-ncetat am fi în stare naltă şi divină cu cîtă linişte-am privi spre tot ce-i rînduit să vină!