Ce rost mai ai tu?

Ce rost mai ai tu-n lume oare nedînd nimic din tot ce-adui ţi-e plin adîncul de izvoare dar n-alini setea nimănui, în nesătulele-ţi hambare tot strîngi nesăţios şi pui dar din zgîrcita lor strînsoare n-astîmperi foamea nimănui. Ce rost puteai avea sub soare şi-n ce frumseţi puteai s-apui dar mergi în veşnica-nchisoare tu n-ai fost frate nimănui. În largi dulapuri sub zăvoare grămadă avuţia-ţi pui dar rob al ei ca-ntr-o-nchisoare tu nu-mbraci frigul nimănui, ştii calea cea mîntuitoare ai adevărul cum să-l spui vezi cîtă lume-n beznă moare dar n-arăţi calea nimănui... Vezi cîţi se frîng sub cruci amare căutînd odihna unde nu-i tu, cu priviri nepăsătoare n-ajuţi poverii nimănui, de-a semenilor tăi sudoare în tine nici o milă nu-i vei geme şi tu-n stări amare dar n-o să-i pese nimănui!