Când faţa eu mi-o-ntorc
Cînd faţa eu mi-o-ntorc spre Tine
şi-n sus cînd Te urmez supus
eu merg de-a pururea-n lumina
ce darnic mi-o reverşi, Iisus.
Dar cînd Te părăsesc şi faţa
din nou mi-o-ntorc spre lume-n jos
eu merg în umbra mea cu drumul
întunecat şi lunecos.
O, spre-ascultarea Ta Iisuse
întoarce-mi faţa necurmat
tot drumul meu pîn-la-nviere
să-mi fie strălucit urmat.