Când Tu-mi pluteşti

Cînd Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri din mal în mal se face cale lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale. Cînd Tu-mi cobori Iisuse tot cerul este-al meu lumina Feţei Tale mă mîngîie mereu. Cînd Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele tot praful meu sărută urma şi talpa Ta, călcînd pe ele. Cînd Tu-mi cobori pe liniştirea cuvintelor Scripturii Sfinte m-apropiu şi-Ţi sărut cu lacrimi umblarea Ta printre cuvinte. Cînd Tu-mi pui jugul Tău pe umeri şi-mi faci pe cruce loc şi mie şi-mi dai o parte de ocară - cum le sărut cu bucurie. Cînd stau plecat, cum norii serii în rugăciunea lor spre soare, de sărutarea Feţei Tale mi-s buzele strălucitoare. Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume o slavă-asemeni pentru mine ca sărutarea-mpărtăşirii nemaidesprinsă-n veci de Tine!