Numai Cuvântul Tău
Numai Cuvîntul Tău mă face
să-mi pot vedea păcatul meu
ca să-mi noiesc mărturisirea
şi pocăinţa mea mereu.
Numai Cuvîntul Tău mă poate
sub Cruce-ngenunchea plîngînd
să-mi pot afla despovărarea
şi pacea inimii-ascultînd.
Numai Cuvîntul Tău mă creşte
senin, puternic şi smerit
de-orice păcat şi neascultare
şi de-orice rătăciri ferit.
Numai Cuvîntul Tău mă poartă
curat prin orişice noroi
dînd luptei mele spre sfinţire
mereu puteri şi trepte noi.
Numai Cuvîntul Tău cel dulce
alină sufletul meu cînd
chiar de la cei mai dragi se-ntoarce
îndurerat şi sîngerînd.
Numai Cuvîntul Tău îmi face
dreptate-atunci cînd prea lovit
mă-ntorc mereu din orice parte
mai întristat şi mai zdrobit.
Numai Cuvîntul Tău Iisuse
mă mîngîie pe orice drum
să-ndur spre slava viitoare
oricîte nedreptăţi de-acum.