Ni s-au dus cu vremi apuse
Ni s-au dus cu vremi apuse
bucuriile șuvoi,
prietenii, frății de-o clipă
ce-am crezut
pe vecii că se-nfiripă
ni s-au dus așa de-n pripă,
au trecut,
și-n al lacrimii șuvoi,
ai rămas, ai rămas, ai rămas doar Tu Iisuse,
Tu cu noi,
Tu cu noi.
Frați de amintiri nespuse
din cerescul Tău război,
frați de care strâns ne leagă
dor și gând,
din Frăția ce ne-ncheagă
câte unul se desleagă
rând pe rând
și-n al Tău ceresc război,
mai rămâi, mai rămâi, mai rămâi doar Tu Iisuse,
Tu cu noi, Tu cu noi.
Și-alte prietenii aduse
de s-ar duce iar napoi,
dacă frați de-ai noștri iară
ne-ar lăsa,
ca să scape de ocară
și de ura lumii-amară
ar pleca,
orișicâți vor da-napoi,
Te rugăm, Te rugăm, Te rugăm rămâi Iisuse
Tu cu noi, Tu cu noi,
Tu cu noi.