Mi-e mai uşor să plâng

Mi-e mai uşor să plîng eu singur
decît a spune cît mă doare
şi cît m-apasă cînd cuvîntul
îmi duce cuiva întristare.
Cînd nu-i pot spune nici un bine
cînd nu-i văd nici o parte bună
cînd văd atîta slăbiciune, -
şi nu-mi vrea graiul să i-o spună.
Mi-e mai uşor să merg eu singur
în odăiţa de suspine
decît să spun a suta oară
de unde-i răul ce tot vine.
Mi-e mai uşor să rabd osînda
decît să osîndesc pe faţă
decît s-aprind un foc în alţii
mai bine-mi ard a mea viaţă.
Mai bine sufăr orice chinuri
şi nedreptăţi şi cazne grele
decît să-mi spună conştiinţa
că cineva le-a dus pe-a mele.
Căci greul meu oricît de mare-i,
ne-vina mea uşor mi-l face,
dar greul altora nu-mi lasă
nici viu, nici mort, un ceas de pace!...