Ce greu atârnă
Ce greu atîrnă în lumină
şi-un singur fir de praf căzînd
cînd pe-un şuvoi curat de raze
îşi lasă urma lunecînd!...
Ce greu atîrnă-n conştiinţa
curată-a celui credincios
şi-un singur pas făcut odată
spre-ndurerarea lui Hristos.
Ce greu atîrnă-n faţa vieţii
şi-un singur suflet mîntuit
şi-un singur dor după sfinţire
şi-un singur cînt desăvîrşit.
O, Domnul meu, n-am rugăciune
nici dor decît să mă păstrezi
în raza Ta, ca vieţii mele
nici fir de praf să nu-i mai vezi.
Dar să-mi însufleţeşti iubirea
spre-un ţel mereu tot mai sfinţit
c-atît de greu atîrnă-n ceruri
un singur pas desăvîrşit.