Când mi-ai descoperit

Cînd mi-ai descoperit lumina şi Te-a văzut privirea mea nici gura mea nu poate spune nici gîndul ce frumos era. Te-ador Lumină neprivită Te-ador, Cuvîntul nemaispus Te-ador Iubire negrăită Te-ador Iisus, Te-ador Iisus... De-atunci de dăţi nenumărate mi-mprospătezi acelaşi har dar graiu-i mai fără putere şi gîndu-i mai fără hotar. Cînd mă ridic îmi pare totul aşa uşor de strîns la sîn dar aripile ostenite curînd mă lasă, şi rămîn... Privesc, - şi ochii-ncep să doară ascult, - şi-auzul nu mai vrea gîndesc, - şi gîndul oboseşte rog inima, - dar zace grea... Şi cînd din nou revin la toate îmi pare tot ce-a fost un vis ascuns pe după Frumuseţe cu un zăvor de soare-nchis...