O, întâia mea credinţă!

O, întîia mea credinţă eu nu te-am uitat nicicînd am păstrat curat în suflet focul tău mereu crescînd... Dacă-n vîntul greu al vieţii uneori părea că-i stins el se ridica în urmă mai înalt şi mai încins. Dacă umbre-ntunecate uneori l-au copleşit el s-a ridicat în urmă mai curat şi strălucit. După fiecare jertfă al meu suflet l-a purtat într-o tot mai dulce vatră mai puternic, mai curat. O, întîia mea credinţă cu atît mai mult acum cînd m-ai dus atîta cale cine mi te-ar frînge-n drum? Cînd prin toate pîn-la Poarta Cerurilor m-ai adus du-mă prima mea credinţă înc-un pas, pîn-la Iisus!