Nu uita trecutul
Nu uita, nu uita trecutul celui bun şi drept
ca să vezi răsplata celui înţelept
dar nici viitorul celui necinstit
ca să ştii, ca să ştii alege drumul fericit.
Nu uita, nu uita de slava celui răbdător
ca să-i vezi cununa lui în viitor
dar nici de sfîrşitul celui rău şi hoţ
ca să ştii, ca să ştii alege pînă ce mai poţi.
Nu uita, nu uita ruşinea celui îngîmfat
ca să ştii urmarea oricărui păcat
dar nici de cinstirea celui umilit
ca să ştii, ca să ştii alege ce-ţi vrei la sfîrşit.
Nu uita, nu uita cununa care-o dă Hristos
celui pîn-la moarte drept şi credincios
dar nici că la ceruri treci prin suferinţi
ca să ştii, ca să ştii alege partea celor sfinţi!