Dar fii crin
Dar fii crin pe totdeauna
în grădina lui Hristos
dulce-mpodobind cununa
Paradisului Frumos.
Fii dar crin frumos şi dulce
împletind în trei fiori
psalmii-n care să te culce
îngeraşii cîntători.
Crin fii dar cu dulce rouă
şi cu raze-mpodobit
ca la Nunta cea mai Nouă
să-nsoţeşti pe Cel Iubit.
Dar fii crin chiar dac-o vreme
trebuie să stai în spini
ştie Cel ce-o să te cheme
printre oaspeţii divini.
Fii crin dar, miresme sfinte
proaspete şi dulci purtînd
- ale Mirelui veşminte
ai să-mpodobeşti curînd.
Crin dar fii - şi strălucită
slavă lîngă Soare ai
taina ta nedespărţită
unică să treacă-n rai.