Au şi cuvintele-o durere

Au şi cuvintele-o durere şi-un chin şi-o suferinţă-a lor cînd sînt silite să ascundă sau să arate ce nu vor cînd sînt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem. Ce dar divin este cuvîntul, ce cu etern şi unic rost şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel Dintîi Cuvînt a fost n-ar trebui rostit cuvîntul decît cucernic şi pios din Adevăr şi din Iubire - aşa cum l-a rostit Hristos. Dar ce mult sufere cuvîntul cînd îl împingem în noroi cînd îl sucim, cînd îl ascundem şi cînd e necinstit de noi cu cît de sfînt respect s-ar cere să spunem orişice cuvînt dar ce murdar şi uşuratic îl spun atîţia pe pămînt! Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfîrşit în contra nebuniei noastre cuvîntul nostru chinuit cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ cuvîntul spus cu-nşelăciune, cu nedrepte şi dispreţ! Să-ţi fie teamă de cuvîntul pe care-l taci ori îl grăieşti căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti şi-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos ori cel călău după osînda sau răsplata ce-ţi va rosti cuvîntul tău!