Aceste frunze care-mi cad
Aceste frunze care-mi cad ca-n toamnele senine
ce liniştite se desprind de ramurile pline
sub ele se iveşte-acum frumoasa roadă coaptă
ce Mîna Bunului Stăpîn cu-al ei cules - aşteaptă.
Ce dulce-mi simt acel fior al bucuriei sfinte
cu care-I voi păşi tăcut şi-nlăcrimat nainte
cu toate crengile-atîrnînd - rămase fără frunză
ca roada dragostei de El nimic să nu-mi ascunză.
... Cădeţi mai grabnic frunze mari, să nu-mi rămîneţi una
că nu voi - vorbele-mi sînteţi, ci faptele cununa
voi frunze ale mele-aţi fost doar şoaptele sub care
s-au copt ascunse-aceste dulci cîntări nemuritoare.
Culege-mi-le Drag Iisus, cu Mîna Ta curată
duios şi dulce cum le-am vrut să Ţi le strîngi odată
iar dac-ai vrea să-mi dai în schimb răsplata cea mai mare
atinge-mi ochii mei plecaţi cu-o dulce sărutare...