De când n-ai plâns tu oare, de când?

De cînd n-ai plîns tu oare, de cînd n-ai plîns cu-amar - cu cît păcat de-atuncea ţi-ai încărcat viaţa şi totuşi pe-al tău suflet nu-l arde-un strop de jar şi nici doi stropi de lacrimi nu-ţi mai topeşte gheaţa. De cînd n-ai plîns în taină pe-o rugăciune-arzînd spre Domnul ce pe Cruce păcatul tău îl poartă - de cînd n-ai plîns tu oare - şi oare pînă cînd nepăsător zaci încă în starea asta moartă? De cînd n-ai plîns de dorul de fraţi şi de Cuvînt de care stai departe închis în neascultare cum crezi că vei răspunde la Tronul Celui Sfînt şi cum nu te cutremuri de-osînda viitoare? ... O, vino spală-ţi ochii în fluviul de har şi leapădă-ţi orbia în poala pocăinţei topeşte-ţi de pe suflet satanicul gheţar în flacăra divină a lacrimii căinţei!