Se duc pe rând, Iisuse, acei ce Te-au iubit
Se duc pe rând, Iisuse, acei ce Te-au iubit,
dar veșnic fericită iubirea Ta rămâne,
se duc cei sfinți, dar harul rămâne strălucit
din ieri în azi, același, apoi, din azi, în Mâine!
Se-nchid, Iisuse, ochii ce Te-au privit pe rând,
dar dragostea rămâne tot tânără, ca Tine,
îngheață-odată gura ce-a sărutat plângând,
dar dorul Tău rămâne la rândul care vine.
Se uscă mâine mâna ce-mbrățișează az’,
îmbrățișarea însă va rămânea întruna,
se ruinează maluri ce-au curs al ei talaz,
dar unda ei cea dulce va curge-ntotdeauna.
O, las’ să treacă vecii să nici nu-i numărăm,
să ne-mbrăcăm murirea cu chipul Nemuririi,
ca În-afara-Vremii în veci și-n veci să stăm
nedespărțișți, Iisuse, sub razele iubirii!