Cu cine şezi?
Cu cine şezi alături - întreabă-te oricînd
că cel de lîngă tine nu ştii ce-are-n gînd
el poate fi un frate, ori poate-un ucigaş
- în mia de prieteni să nu uiţi de-un vrăjmaş.
Cu cine mergi pe cale alăturea ades,
cu cel ce te respinge, ori cel ce te-a ales?
oricît ţi-ar fi cu toate hotarul vieţii plin
- în mia de petreceri să nu uiţi de-un suspin.
Cu cine tragi povara vieţii tale grea,
cu dragostea cea dulce, sau ura cea mai rea?
oricîte ţi s-ar spune şi ori la cîţi asculţi
- în mia de suspine un cîntec să nu-l uiţi.
Cu cine dormi alături, cu cine pîinea-ţi mînci,
sînt între voi seninuri, sau numai nopţi adînci?
oricîtă datorie să ai pîn-la mormînt
- în mia de ispite nu-ţi pierde-un legămînt!