Vine seara neştiută

Vine seara neştiută, uşa ochilor s-o-ncuie seara asta nu e dată să şi-o ştie - nimănuie fericiţi sînt ochii care au aflat lumina dulce care-o să-i închidă-n pace cînd vor merge să se culce. Vine ziua ce va frînge cerul lumii la amiază prăbuşind un val pe altul şi o groază pe-altă groază unde ai să fugi atuncea tu cel ce-astăzi rîzi de toate şi cînd toţi vor fi-n osîndă, cine crezi că te va scoate? Vine clipa ce va face luna ca un cheag de sînge şi pe soare-l va aprinde cu un trăsnet ce-l va frînge şi pămîntul îl va pierde un vîrtej într-o noptare numai sufletele toate vor privi nemuritoare. N-au să fie munţi să cadă peste cei ce-ar vrea să moară nici morminte să-i înghită - de ce văd şi-i înfioară nici mări unde să se-arunce dinaintea Celui care ei L-au răstignit odată - şi-acum iată-L ca un Soare. Vine! E aproape! Iată-L - toate semnele arată că-I aici. Că-I chiar la uşă Faţa Lui înfricoşată - Vino-n braţele-I deschise, azi cît mai aşteaptă încă peste-o clipă te va-nghite poate noaptea cea adîncă!