Acum îţi suflă vântul

Acum îţi suflă vîntul a florilor petale căci anii tăi cei tineri s-au dus pe-a vremii cale şi-i timpul să stai singur să cugeţi drept şi bine ce mare hotărîre se cere-acum la tine... Îţi uscă vîntul verii livezile prea goale căci jumătate viaţa s-a dus pe-a vremii cale nici astăzi nu stai singur să cugeţi bine oare ce mare hotărîre îţi cere-o-nştiinţare? Şi iată vîntul toamnei îţi desfrunzeşte toată grădina vieţii tale, - iar rodul nu se-arată nici azi nu-i vremea oare să cugeţi singur bine ce viitor te-aşteaptă cu iarna care vine? Curînd şi vîntul iernii va spulbera şi duce şi frunzele coroanei care-ţi va sta pe cruce atunci va fi trecută această dulce vreme de har - şi niciodată Hristos n-o să mai cheme! ... O, nu lăsa să treacă şi ceasu-acesta-n care mai stăruie de tine o ultimă chemare aruncă-te-nspre Domnul cu lacrimi şi suspine şi inima predă-I-o cît încă-I lîngă tine!