Când nu mai ştii
Cînd nu mai ştii pe unde e calea să te duci
pe urmele frumoase a lui Hristos s-apuci
cînd nu mai ştii pe cine să-ntrebi de-un ţel frumos
cazi în genunchi acolo şi-ntreabă-L pe Hristos.
Un răspuns, un răspuns
îndeajuns, îndeajuns
e numa-n Iisus
ţel frumos, dar voios
e numai Hristos.
Cînd nu mai ai pe nimeni ca să-ţi descarci un dor
descarcă-ţi-l la Domnul, la Sînu-I iubitor
cînd nicăieri nu-i nimeni să te-nţeleagă blînd
El Singur te-nţelege cu tot ce ai oricînd.
Dar o, demult iubirea-I te-aşteaptă să-I răspunzi
şi Inima Lui arde, - şi tu I te ascunzi
ce trist e cînd durerea ţi-aşteaptă un cuvînt
cînd lacrima ei arde - iar tu eşti un mormînt.
Nu mai tăcea cînd harul aşteaptă-un grai să spui
desfă-te din tăcere şi uşa să-I descui
căci iată vine ziua să nu ştii cum te duci
şi n-ai să vezi vreo urmă pe care să apuci...